Un hormon al exercitiului fizic poate combate obezitatea si diabetul

Un hormon recent descoperit  produs ca reactie la exercitiul fizic poate converti grasimea, reducand riscul de obezitate, diabet si alte problem medicale. Studiul publicat in revista Nature si condus de cercetatori de la Dana Farber Cancer Institute si Harvard Medical School ofera noi perspective noi  in ceea ce priveste felul in care exercitiul fizic influenteaza organismul la nivel celular.

Pentru acest studiu, cercetatorii au studiat celulele din tesutul muscular atat la oameni cat si la soareci. Oamenii de stiinta au crezut o perioada de timp ca celulele din tesutul  muscular influenteaza procesele biologice oriunde in organism, mai putin in muschi, si mai ales ca celulele comunica la nivel biochimic cu grasimea din organism.

Dar felul in care celulele din tesutul muscular “comunica” cu grasimea, si ceea ce transmite a fost un mister, pana la acest studiu cand oamenii de stiinta au analizat actiunea unei substante numita PGC1-alfa, care este produsa din abundenta  in muschi in timpul si dupa execitiul fizic.

Autorii studiului au declarat ca este evident faptul ca substanta PGC1-a stimuleaza multe din beneficiile recunoscute ale exercitiului fizic. Soarecii crescuti sa produca cantitati extrem de mari  de substanta in muschi sunt  in mod deoasebit rezistenti la obezitate asociata cu varsta, si diabet,    asemeni persoanelor care fac exercitii  fizice in mod regulat.

Pentru noul stadiu, cercetatorii au utilizat algoritmi avansati pentru a determina daca cresterea nivelului substantei PG1a din muschi a determinat o crestere a proteinei Fndc5. Aceasta proteina a  captat interesul biologilor, dar nu au reusit sa  stabileasca felul in care actioneaza.

Cercetatorii de la Harvard au realizat ca proteina s-a dezintegrat in mai multe  portiuni, iar una din aceste parti a fost un hormon care nu mai fusese identificat anterior.

Spre deosebire de majoritatea substantelor care au luat nastere in  tesutul  muscular, hormonul  numit “irisin” nu raman in  muschi. Aparent ajunge in  sange apoi la celule de grasime, transmitand semnale biochimice  diverse, incepe sa  transforme  grasimea normala,  in special cea profunda,   viscerala care imbraca organele in grasime inchisa la culoare.

Celulele de  grasime mai inchise la culoare sunt metabolic active, folosesc oxigen necesita energie,  si ard calorii. Pana de curand, se considera ca  oamenii la varsta adulta nu aveau  grasime de culoare inchisa,  ca aceste depozite se pierd in copilarie. Incepand cu 2009, un numar de studii au demonstrat ca si adultii au astfel de depozite, iar unele persoane au mai  multe astfel de depozite decat  altii.

Cercetatorii au injectat hormonul in celule de grasime de la soareci. Ulterior, schimbarile genetice  care au avut loc in celule  auaratat ca grasimea devine de culoare inchisa. Celulele de grasime  au intensificat si respiratia, ceea ce arata ca se consuma mai multa energie.

In urmatoarele experimente, cercetatorii incearca sa afle daca injectarea hormonului imita unele din beneficiile metabolice  ale exercitiilor care, din cauza unor afectiuni sau dizabilitati, nu pot face efort.  De asemeni, spera sa elucideze cat  si care tipuri de exercitii produc cea mai mare crestere de hormon natural  la oamenii sanatosi.