FOBILESS 75 mg X 30 CAPS. ELIB. PREL. 75mg GEROT

Fobiless este un antidepresiv care face parte dintr-un grup de medicamente denumite inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei (INRS). Acest grup de medicamente este utilizat pentru a trata depresia şi alte afecţiuni, cum sunt tulburările anxioase.

More details

W53269003
New product

20,94 lei

Eliberare directă în farmacie

 
Informații
Substanta activa: venlafaxinum
Grupa farmaceutica: alte antidepresive

Indicatii:

• episoade depresive majore.
• tratamentul de scurtă durată al tulburării de anxietate generalizată.
• tratamentul de scurtă durată al tulburării de anxietate socială/fobie socială
• tratamentul tulburărilor de panică, cu sau fără agorafobie.

Contraindicatii:

• Hipersensibilitate la venlafaxină sau la oricare dintre excipienţi.
• Venlafaxina nu trebuie să fie utilizată concomitent cu inhibitorii de MAO sau în decurs de 14 zile de la întreruperea tratamentului cu un inhibitor MAO. Trebuie aşteptat 7 zile după întreruperea tratamentului cu venlafaxină înainte de a începe administrarea tratamentului cu inhibitori de MAO

Administrare:

Administrare
Se recomandă administrarea capsulei în timpul mesei. Fiecare capsulă trebuie să fie înghiţită întreagă, cu o cantitate suficientă de lichid. Capsula nu trebuie să fie divizată, zdrobită, mestecată sau dizolvată în apă. Fobiless trebuie administrat o dată pe zi, de preferat la aceeaşi oră în timpul zilei, dimineaţa sau seara.

Pacienţii trataţi cu venlafaxină sub forma farmaceutică cu eliberare imediată, pot fi trecuţi la tratamentul cu Fobiless, în cele mai apropiate doze echivalente (mg pe zi). Cu toate acestea, s-ar putea să fie nevoie de ajustarea dozei, în funcţie de necesităţile individuale ale pacientului.

Episoadele depresive majore
Doza eficace pentru tratamentul depresiei este, de obicei, cuprinsă între 75 mg şi 225 mg. Tratamentul trebuie să fie început cu 75 mg, o dată pe zi. Unele dintre efecte devin evidente după 2-4 săptămâni de tratament cu dozele standard adecvate. Dacă răspunsul clinic nu este satisfăcător, doza poate fi crescută la 150 mg şi,ulterior, la 225 mg. Pacienţilor care nu răspund la tratamentul cu aceste doze, li se pot administra doze mai mari, până la 375 mg; cu toate acestea, experienţa clinică cu doze mari este încă limitată. În toate situaţiile, dozele mari trebuie să fie administrate sub supraveghere medicală strictă. Creşterea dozelor trebuie să fie efectuată la intervale de aproximativ 2 săptămâni sau mai mult, cu un minim de 4 zile între fiecare creştere. Dacă nu se observă niciun răspuns clinic după 2-4 săptămâni, continuarea tratamentului nu va aduce niciun beneficiu .

În general, este acceptat faptul că episoadele depresive majore acute necesită continuarea tratamentului farmacologic timp de cel puţin 4-6 luni. Unii dintre pacienţi pot necesita intervale mai lungi de tratament (vezi pct. 5.1). Medicii curanţi trebuie să reevalueze periodic necesitatea continuării tratamentului cu venlafaxină.

Tratamentul de scurtă durată al tulburării de anxietate generalizată
Doza recomandată pentru tratamentul tulburării de anxietate generalizată este de 75 mg pe zi. La pacienţii care nu au răspuns corespunzător la doza de 75 mg, doza poate fi crescută cu 75 mg, la interval de cel puţin 4 zile între fiecare creştere, până la doza maximă de 225 mg. În cazul tulburării de anxietate generalizată, eficacitatea continuării tratamentului mai mult de 8 săptămâni nu a fost demonstrată.

Tratamentul pe termen scurt al tulburării de anxietate socială/fobie socială: Doza recomandată pentru tratamentul tulburării de anxietate socială este de 75 mg pe zi. La pacienţii care nu au răspuns corespunzător la doza de 75 mg, doza poate fi crescută cu 75 mg, la interval de cel puţin 4 zile între fiecare creştere, până la doza maximă de 225 mg. Eficacitatea venlafaxinei în tratamentul tulburării de anxietate socială a fost demonstrat în patru studii placebo-controlate cu durata de 12 săptămâni. Eficacitatea pe termen lung nu a fost stabilită.

Tratamentul tulburărilor de panică:
Doza recomandată pentru tratamentul tulburărilor de panică este de 75 mg pe zi. Tratamentul trebuie să fie început cu o doză de 37,5 mg pe zi, în primele 4-7 zile, după care doza trebuie să fie crescută la 75 mg pe zi. La pacienţii care nu răspund adecvat la tratamentul cu o doză zilnică de 75 mg, se poate creşte doză cu încă 75 mg, la intervale de 2 săptămâni, dar cu cel puţin 4 zile pauză între creşteri, până se atinge doza maximă de 225 mg.

Pacienţii cu tulburări de panică necesită, de obicei, tratament pe termen lung. S-a demonstrat că venlafaxina este eficace în tulburările de panică ca tratament pe termen lung (6 luni).

Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică:
Pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică trebuie să primească doze mai mici de venlafaxină. În cazul acestor pacienţi, s-ar putea să fie necesară începerea tratamentului cu forme farmaceutice de venlafaxină cu eliberare imediată.

Doza totală trebuie să fie redusă cu 25-50% la pacienţii cu insuficienţă renală cu rată de filtrare glomerulară de 10 până la 70 ml/minut. Doza totală trebuie să fie înjumătăţită la pacienţii care fac hemodializă. Administrarea trebuie să fie amânată până când se finalizează şedinţa de hemodializă.

În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, doza zilnică totală trebuie să fie redusă cu până la 50%. Stabilirea dozelor pentru fiecare pacient trebuie făcută în mod individual, la unii dintre pacienţi fiind nevoie de reducerea dozei cu mai mult de 50%.

Nu există date cu privire la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, dar se recomandă prudenţă şi trebuie luată în considerare reducerea dozei cu mai mult de 50%.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, în timpul tratamentului, trebuie evaluat raportul beneficiul/risc.

Utilizarea la copii şi adolescenţi:
Fobiless nu trebuie să fie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta mai mică de 18 ani.

Pacienţii vârstnici:
Pacienţii vârstnici trebuie să înceapă tratamentul cu cele mai mici doze recomandate. La individualizarea dozelor, trebuie avut grijă deosebită la creşterea dozelor.

Simptomele sindromului de întrerupere observate la încetarea administrării venlafaxinei: Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. La întreruperea tratamentului cu venlafaxină, doza trebuie redusă treptat, într-o perioadă de cel puţin una sau două săptămâni, pentru a reduce riscul apariţiei simptomelor sindromului de întrerupere (vezi pct. 4.4 şi pct.4.8). Dacă apar simptome intolerabile la reducerea dozei sau la întreruperea tratamentului, atunci trebuie luată în considerare revenirea la doza administrată anterior. Ulterior, medicul curant poate să continue reducerea dozei, dar mult mai lent.

Actiune:

Venlafaxina este un antidepresiv cu o structură nouă, diferită chimic de antidepresivele triciclice, tetraciclice sau a altor antidepresive disponibile.

Studiile preclinice arată că venlafaxina şi metabolitul său principal, O-demetilvenlafaxina (ODV) sunt inhibitori puternici ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei. De asemenea, venlafaxina inhibă slab recaptarea dopaminei.

Studiile la animale au demonstrat că antidepresivele triciclice pot reduce sensibilitatea receptorilor (3-noradrenergici după administrarea cronică. Prin contrast, venlafaxina şi metabolitul său activ reduc sensibilitatea receptorilor (3-noradrenergici, atât după administrarea acută (doză unică), cât şi în administrarea cronică. Semnificaţia clinică a acestui efect nu este încă cunoscută. Venlafaxina şi metabolitul său principal par a fi echipotente, în ceea ce priveşte acţiunea generală asupra recaptării neurotransmiţătorilor.

In vitro, s-a constatat ca venlafaxina nu are, practic, afinitate pentru receptorii colinergici muscarinici, histaminergici H1 sau receptorii a1-adrenergici proveniţi de la şobolani. Venlafaxina nu prezintă acţiune inhibitorie asupra monoaminooxidazei (MAO).

Episoade depresive majore
Într-un studiu clinic, pacienţii din ambulator-cu antecedente de depresie recurentă care au răspuns la venlafaxină administrată timp de 8 săptămâni şi au menţinut ameliorarea în timpul fazei iniţiale de tratament deschis, cu durata de 6 luni-au fost repartizaţi aleator pentru tratamentul de întreţinere, fie în grupul de tratament cu venlafaxină, fie în grupul la care s-a administrat placebo, timp de 12 luni. Un număr semnificativ redus de pacienţi la care s-a administrat venlafaxină au prezentat recurenţa simptomelor depresive comparativ cu cei care primeau placebo.

Tulburare de anxietate generalizată
Eficacitatea venlafaxinei ca tratament al tulburării de anxietate generalizată (TAG) a fost stabilită în două studii cu durata de 8 săptămâni, cu doză fixă, placebo-controlate, la pacienţi adulţi din ambulator care au întrunit criteriile DSM-IV pentru TAG. Dozele au variat între 37,5 mg – 225 mg pe zi.

Tulburare de anxietate socială (fobia socială)
Eficacitatea venlafaxinei a fost investigată la pacienţii care întrunesc complet criteriile DSM-IV pentru tulburarea de anxietate socială. În patru studii cu durata de 12 săptămâni fiecare, dublu-orb, placebo-controlate, cu grupuri paralele, venlafaxina a fost mult mai eficientă decât placebo conform Scalei de Anxietate Socială Liebowitz (SASL). Dozele au variat între 75 până la 225 mg pe zi.

Tulburări de panică
Eficacitatea venlafaxinei a fost evaluată în patru studii dublu-orb, cu durata de 10-12 săptămâni, multicentrice, placebo-controlate, care au fost efectuate la pacienţi adulţi din ambulator, care întruneau complet criteriile DSM-IV pentru tulburările de panică, cu sau fără agorafobie. Pacienţilor li s-au administrat doze variind între 75 până la 225 mg pe zi.

Eficacitatea a fost demonstrată în două din cele patru studii. În unul dintre aceste studii, 58% din pacienţi la care s-a administrat tratament cu venlafaxină nu au mai avut tulburări de panică, comparativ cu 34% dintre pacienţii care au fost trataţi cu placebo. În al doilea studiu, acest procent au fost de 67% pentru grupul tratat cu venlafaxină şi 47% pentru braţul la care s-a administrat placebo.

Într-un studiu efectuat pe termen lung, pacienţii adulţi din ambulator care au întrunit criteriile DSM-IV pentru tulburări de panică şi care au răspuns la venlafaxină (75 până la 225 mg pe zi), în faza deschisă cu durata de 12 săptămâni, au fost randomizaţi, fie pentru continuarea tratamentului cu aceleaşi doze de venlafaxină, fie au fost schimbaţi pe placebo, astfel încât pacienţii au putut fi observaţi pentru apariţia semnelor de recădere, în faza de dublu orb, cu durata de 6 luni.

Recurenţa (recăderea) din timpul fazei dublu-orb a fost definită ca având 2 sau mai multe atacuri de panică cu toate simptomele asociate, săptămânal sau în două săptămâni consecutive sau întreruperea tratamentului ca urmare a reducerii eficacităţii. Incidenţa recăderii în următoarele 6 luni a fost semnificativ mai mică la pacienţii care au continuat să urmeze tratament cu venlafaxină (75, 150 sau 225 mg pe zi) comparativ cu placebo.

Compozitie:

O capsulă conţine clorhidrat de venlafaxină, echivalent cu venlafaxină 75 mg.

Excipienţi:
zahăr maxim 92,69 mg
galben amurg FCF (E 110) 0,0006 mg

Conţinutul capsulei:
Sfere de zahăr
Etilceluloză (E 462)
Hidroxipropilceluloză
Hipromeloză (E 464)
Talc (E 553b)
Sebacat de dibutil
Acid oleic
Dioxid de siliciu coloidal.

Capsulă: Gelatină
Laurilsulfat de sodiu Galben amurg FCF (E 110) Galben de chinolină (E 104) Dioxid de titan (E 171).

Precautii:

Utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani
Fobiless nu trebuie să fie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârste mai mici de 18 ani. Comportamentele legate de suicid (tentative de suicid şi idei suicidare) şi ostilitatea (în special agresiune, comportament opoziţional şi furie) au fost mult mai frecvent observate în studiile clinice efectuate la copii şi adolescenţi care au fost trataţi cu antidepresive, comparativ cu cei trataţi cu placebo. Dacă, cu toate acestea, pe baza necesităţii clinice, este luată decizia de efectuare a tratamentului, pacientul trebuie să fie monitorizat cu atenţie pentru eventualitatea în care apar simptomele de suicid. În plus, lipsesc informaţiile despre siguranţa administrării pe termen lung la copii şi adolescenţi, cu privire la creşterea, maturizarea şi dezvoltarea cognitivă şi comportamentală.

Suicid/ideaţie suicidară sau agravare a stării clinice
Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.

Există şi alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie medicamentul Fobiless şi care se pot şi ele asocia cu risc crescut de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot co-exista cu tulburări depresive majore şi din această cauză tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să respecte aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.

Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului. Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo efectuate cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu vârsta sub 25 de ani.

Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificarea dozelor.

Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome.

În cazul tuturor pacienţilor depresivi, riscul de suicid trebuie să fie luat în considerare. Prin urmare, pacienţii trebuie să primească un număr limitat de capsule, în scopul reducerii riscului de supradozaj.

Agresivitatea
Similar altor medicamente antidepresive, în timpul tratamentului cu venlafaxină, poate să apară comportamentul agresiv, în timpul reducerii dozei şi la sfârşitul tratamentului. Prin urmare, venlafaxina trebuie să fie utilizată cu precauţie la pacienţii cu antecedente de comportament agresiv.

Acatizie/agitaţie psihomotorie
Utilizarea Fobiless a fost asociată cu apariţia acatisiei, caracterizată printr-o stare de nelinişte subiectiv neplăcută sau agasantă, cu nevoia de mişcare, adeseori asociată cu incapacitatea de a sta aşezat sau de a sta liniştit. Cel mai adesea aceasta apare în primele câteva săptămâni de tratament. La pacienţii la care apar aceste simptome, creşterea dozei poate fi dăunătoare.

Manie/hipomanie
Mania/hipomania poate apare la un mic număr de pacienţi cu tulburări de dispoziţie, dacă aceştia sunt trataţi cu antidepresive, inclusiv venlafaxină.

În timpul studiilor de dinainte de punere pe piaţă a medicamentului, mania sau hipomania s-a activat la un număr de 0,2% dintre pacienţi la care se administrează venlafaxină pentru tulburări de anxietate socială. Similar altor antidepresive, venlafaxina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu antecedente de manie.

Când este tratată faza depresivă a psihozei maniaco-depresive, aceasta poate evolua spre faza maniacală.

Convulsii
Convulsiile apar foarte rar. Similar altor antidepresive, la pacienţii cu epilepsie şi/sau sindrom cerebral organic este necesar un dozaj atent însoţit de o monitorizare strictă şi periodică. Dacă apar convulsiile, tratamentul trebuie să fie întrerupt.

Sindromul serotoninergic
Datorită mecanismului de acţiune al venlafaxinei şi a riscului de apariţie a sindromului serotoninergic, trebuie avut grijă deosebită de câte ori este necesară administrarea venlafaxinei în asociere cu medicamente care acţionează asupra neurotransmisiei serotoninergice, de exemplu triptani, inhibitori MAO selectivi (moclobemidă, toloxatonă), linezolid, ISRS sau litiu.

Sindromul neuroleptic malign
Similar altor ISRS, venlafaxina trebuie să fie utilizată cu prudenţă la pacienţii la care se administrează deja antipsihotice, deoarece simptome sugestive pentru sindromul neuroleptic malign au fost raportate în cazul acestor asocieri (vezi pct. 4.5)..

Midriaza şi glaucomul cu unghi închis
Midriaza a fost raportată în asociere cu venlafaxina; prin urmare, pacienţii cu tensiune intraoculară crescută sau cu risc de glaucom cu unghi închis trebuie să fie monitorizaţi îndeaproape.

Funcţia hepatică şi renală
Înainte de începerea tratamentului, trebuie verificată funcţia hepatică şi cea renală. La pacienţii cu ciroză hepatică sau cu disfuncţie renală moderată până la severă, clearance-ul venlafaxinei şi al metaboliţilor săi activi a fost redus, prin urmare timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al acestor substanţe a fost prelungit.

Poate fi necesară administrarea de doze mai mici şi prelungirea intervalului dintre doze. Similar altor antidepresive, venlafaxina trebuie utilizată cu precauţie la aceşti pacienţi.

Diabet zaharat
La pacienţii care suferă de diabet zaharat, tratamentul cu ISRS/ INRS poate afecta controlul glicemiei.
Poate fi necesară ajustarea dozei de insulină şi/sau de antidiabetice orale.

Hiponatraemie şi SIADH
La administrarea de antidepresive (incluzând ISRS) a fost raportat un singur caz de hiponatremie, secundar unui SIADH tranzitoriu (sindromul secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic).

În cele mai multe cazuri, acesta apare la pacienţii vârstnici, pacienţii care primesc diuretice sau la cei care suferă de depleţie volemică de altă etiologie.

În cadrul studiilor după punerea pe piaţă a medicamentului, au existat doar câteva raportări rare, spontane, de SIADH în timpul tratamentului cu venlafaxină la pacienţii vârstnici. Deşi astfel de evenimente apar în asociere cu tratamentul cu venlafaxină, nu a fost stabilită nicio legătură de cauzalitate. Cazurile rare de hiponatremie au fost raportate în timpul tratamentului cu venlafaxină, cele mai multe printre pacienţii vârstnici, care s-au normalizat după întreruperea tratamentului cu venlafaxină. Trebuie avută grijă deosebită la utilizarea venlafaxinei la vârstnici, mai ales dacă aceşti pacienţi utilizează diuretice sau dacă prezintă afecţiuni însoţite de depleţie volemică.

Este necesară stabilirea cu atenţie a dozelor, împreună cu monitorizarea regulată şi strictă a pacientului, în următoarele cazuri:
• tulburări de micţiune (de exemplu hipertrofie de prostată, deşi astfel de probleme nu sunt anticipate, deoarece efectul anticolinergic al venlafaxinei este slab);
• glaucom acut cu unghi închis, tensiune intraoculară crescută (şi în acest caz există un risc mic de apariţie a acestor afecţiuni, în timpul tratamentului cu venlafaxină, datorită efectului său anticolinergic slab);
• tensiune arterială mică sau mare;
• afecţiuni cardice, cum sunt tulburările de conducere, angina pectorală şi infarctul miocardic recent. În aceste cazuri, se recomandă măsurile standard de precauţie, iar dozele medicamentelor administrate concomitent trebuie atent stabilite.

Boli cardiovasculare, tensiune arterială mică sau crescută
Creşterea tensiunii arteriale dependentă de doză a fost raportată frecvent în studiile clinice, mai ales în cazul dozelor zilnice mai mari de 200 mg. Creşterile susţinute ale tensiunii arteriale pot avea reacţii adverse. Prin urmare, măsurarea tensiunii arteriale este recomandată la pacienţii în tratament cu venlafaxină. Pentru pacienţii care au avut creşterea susţinută a valorilor tensiunii arteriale (hipertensiune arterială severă şi necontrolată) la administrarea venlafaxinei, trebuie luate în considerare fie reducerea dozei, fie întreruperea administrării. Poate apare creşterea frecvenţei cardiace, mai ales la dozele mari. Trebuie avută grijă deosebită în cazul pacienţilor care au boli subiacente, care ar putea fi agravate de creşterea frecvenţei cardiace.

Modificări semnificative în controlului tensiunii arteriale (hipertensiunea şi hipotensiunea arterială) şi tulburări de conducere cardiacă au fost observate, mai ales la pacienţii vârstnici şi a fost raportată o posibilă asociere între venlafaxină şi ischemia miocardică acută. Prin urmare,venlafaxina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cu ischemie miocardică acută, boală cerebrovasculară acută sau în alte boli cardiace diagnosticate, care pot creşte riscul de aritmii ventriculare.

Rar, au fost observate modificări semnificative a intervalului PR, complexului QRS sau a intervalului QTc la pacienţii trataţi cu venlafaxină în timpul studiilor clinice.

Hipercolesterolemie
La pacienţii trataţi pe termen lung cu venlafaxină în studii placebo-controlate, timp de cel puţin 3 luni, poate apare o creştere clinic semnificativă a colesterolului seric. În timpul tratamentului pe termen lung, trebuie acordată atenţie concentraţiilor serice ale colesterolului pacienţilor.

La debutul hipercolesterolemiei, trebuie acordată atenţie clinică în tratarea acestei boli sau se va trece pacientul pe un alt antidepresiv.

Vârstnici
Pacienţii vârstnici sunt adesea mai sensibili la antidepresive. Trebuie acordată o atenţie sporită la creşterea dozelor (vezi pct. 4.2).

Riscul de hemoragie
Riscul de hemoragie cutanată sau al mucoaselor poate fi crescut la pacienţii care utilizează venlafaxina. Similar altor substanţe care inhibă recaptarea serotoninei, venlafaxina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu risc crescut de hemoragie la acest nivel.

Simptomele sindromului de întrerupere observate la întreruperea tratamentului cu Fobiless Simptomele sindromului de întrerupere care apar la întreruperea tratamentului sunt frecvente, mai ales dacă întreruprea este bruscă.

Riscul de apariţie a simptomelor sindromului de întrerupere poate fi dependent de câţiva factori, incluzând durata tratamentului, doza terapeutică şi intervalul de reducere a dozei. Ameţelile, tulburările senzoriale (inclusiv paresteziile), tulburările de somn (inclusiv insomnia şi visele intense), agitaţia sau anxietatea, greaţa şi/sau vărsăturile, tremorul şi cefaleea sunt reacţiile cel mai frecvent raportate. În general, aceste simptome sunt uşoare până la moderate, cu toate acestea, la unii pacienţi ele pot fi ceva mai intense. De obicei, ele apar în primele zile de la întreruperea tratamentului, dar aceste simptome au fost raportate foarte rar şi la pacienţii care din greşeală au omis o doză. În general, aceste simptome sunt autolimitate şi, de obicei, se rezolvă în decurs de 2 săptămâni, chiar dacă la unii indivizi ele se pot prelungi (2-3 luni sau mai mult). Prin urmare, se recomandă ca Fobiless să fie redus treptat într-o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în conformitate cu nevoile bolnavului.

Fobiless 75 mg capsule cu eliberare prelungită;
Excipientul galben amurg FCF (E 110) inclus în compoziţa învelişului capsulelor poate produce reacţii alergice.
Deoarece capsulele conţin zahăr, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-isomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Atentionari:

Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Venlafaxina are efecte minore până la moderate asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Toate medicamentele psihoactive pot altera judecata, gândirea sau abilităţile motorii. Pacienţii trebuie, prin urmare, să fie avertizaţi referitor la utilizarea utilajelor periculoase – inclusiv a vehiculelor cu motor – până când sunt suficient de siguri că astfel de reacţii adverse nu sunt determinate de tratament.

Reactii adverse:

Pacienţii cu depresie au multe simptome asociate cu (sau corelate cu) statutusul clinic al bolii. Prin urmare, câteodată, este dificil de determinat dacă simptomele observate sunt rezultatul bolii însăşi sau reprezintă, de fapt, o reacţie adversă la medicament.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Reacţiile adverse enumerate mai jos au fost clasificate în următoarele categorii:

Foarte frecvente: ≥1/10
Frecvente: ≥1/100 şi Mai puţin frecvente: ≥1/1,000 şi Rare: ≥1/10,000 şi Foarte rare:
Investigaţii diagnostice:
Rare: prelungirea timpului de sângerare.

Tulburări cardiace:
Mai puţin frecvente: aritmii inclusiv tahicardie.
Foarte rare: prelungirea intervalului QT şi a duratei complexului QRS, fibrilaţie ventriculară, tahicardie ventriculară (inclusiv torsada vârfurilor), insuficienţă cardiacă.

Tulburări hematologice şi limfatice:
Mai puţin frecvente: echimoze, hemoragii la nivelul mucoaselor.
Rare: prelungirea timpului de sângerare, trombocitopenie.
Foarte rare: discrazii sanguine (inclusiv agranulocitoză, anemie aplastică, neutropenie şi pancitopenie).

Tulburări ale sistemului nervos:
Frecvente: somnolenţă, ameţeli, cefalee, creşterea tonusului muscular, paraestezii, tremor.
Mai puţin frecvente: mioclonii.
Rare: convulsii, sindrom neuroleptic malign (SNM), sindrom serotoninergic.
Foarte rare: reacţii extrapiramidale (inclusiv distonie şi diskinezie), diskinezie tardivă.

Tulburări oculare:
Frecvente: tulburări de acomodare, midriază, tulburări de vedere.
Foarte rare: glaucom cu unghi închis, glaucom acut.
Tulburări acustice şi vestibulare: Mai puţin frecvente: tinitus.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale:
Frecvente: căscat.
Foarte rare: pneumonie eozinofilică cu simptome, cum sunt dispneea, durerea toracică.

Tulburări gastro-intestinale:
Frecvente: reducerea apetitului alimentar, constipaţie, greaţă,vărsături, xerostomie.
Mai puţin frecvente: alterarea gustului, bruxism, diaree.
Foarte rare: pancreatită.

Tulburări renale şi ale căilor urinare:
Frecvente: tulburări de micţiune (în special micţiunile imperioase).
Mai puţin frecvente: retenţie urinară.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Frecvente: transpiraţii (inclusiv transpiraţii nocturne).
Mai puţin frecvente: dermatită, reacţii de fotosensibilizare, erupţie cutanată tarnzitorie, alopecie.

Foarte rare: eritem poliform, sindrom Stevens-Johnson, prurit, urticarie.
Tulburări musculoscheletice şi ale ţesutului conjunctiv: Foarte rare: rabdomioliză.

Tulburări endocrine:
Foarte rare: concentraţii plasmatice crescute de prolactină.

Tulburări metabolice şi de nutriţie:
Frecvente: concentraţii serice crescute de colesterol (în special legate de tratamentul pe termen lung şi de posibila utilizare a unor doze mari), scădere ponderală.

Mai puţin frecvente: hiponatraemie, creştere în greutate.
Rare: sindrom de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH).

Tulburări vasculare:
Frecvente: hipertensiune arterială, vasodilataţie (cel mai adesea hiperemie facială), echimoze, hemoragii ale mucoaselor.
Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială, hipotensiune arterială posturală, sincopă.
Rare: hemoragie (inclusiv hemoragie cerebrală), hemoragie gastro-intestinală.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: Frecvente: astenie/oboseală.

Tulburări de sistemului imunitar:
Mai puţin frecvente: reacţii de fotosensibilizare.
Foarte rare: anafilaxie.

Tulburări hepatobiliare:
Mai puţin frecvente: valori anormale ale testelor funcţionale hepatice.
Rare: hepatită.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului:
Frecvente: anomalii de ejaculare/orgasm (bărbaţi), anorgasmie, disfuncţie erectilă, libidou redus.
Mai puţin frecvente: anomalii de orgasm (femei), menoragie.

Tulburări psihice:
Frecvente: vise neobişnuite, insomnie, nervozitate, sedare.
Mai puţin frecvente: agitaţie, apatie, halucinaţii.
Rare: reacţii maniacale şi agitaţie psihomotorie/acatizie.

Foarte rare: delir.
Cu frecvenţă necunoscută: idei suicidare şi comportament suicidar.
Cazuri de idei suicidare şi comportament suicidar au fost raportate în timpul terapiei cu Fobiless sau imediat după întreruperea tratamentului.

Următoarele reacţii adverse au fost raportate în studiile după punerea pe piaţă a medicamentului:
Tulburări cardiovasculare: insuficienţă cardiacă, aritmii, dureri toracice.

Tulburări respiratorii: pneumonie interstiţială.

Tulburări gastro-intestinale: pancreatită.

Tulburări hematologice şi limfatice: hemoragie (inclusiv hemoragie cerebrală), discrazii sanguine (inclusiv agranulocitoză, anemie aplastică, neutropenie şi pancitopenie).

Tulburări psihice: agitaţie, delir.
Mai mult, au fost raportate, de asemenea, următoarele reacţii adverse:

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: cefalee, dureri abdominale, dureri lombare, simptome asemănătoare gripei, dureri, infecţii.

Tulburări respiratorii: faringită, rinită, sinuzită.
Deşi au fost raportate evenimente care apar în timpul tratamentului cu venlafaxină, nu se cunoaşte nicio legătură de cauzalitate cu Fobiless.

Simptome ale sindromului de întrerupere observate la oprirea tratamentului cu ISRS Întreruperea administrării venlafaxinei (mai ales în mod brusc) conduce în mod obişnuit la apariţia simptomelor de întrerupere. Ameţeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezie), tulburări de somn (inclusiv insomnie şi vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor şi cefalee sunt cele mai frecvente raportate reacţii adverse. În general, aceste evenimente sunt uşoare până la moderate şi autolimitate; cu toate acestea, la unii dintre pacienţi ele pot fi severe şi/sau prelungite. Prin urmare, se recomandă ca atunci când tratamentul cu venlafaxină nu mai este necesar, întreruperea să se efectueze cu atenţie, gradat, prin scăderea treptată a dozelor.

Supradozaj:

Există rapoarte după punerea pe piaţă a medicamentului despre supradozajul letal cu venlafaxină, mai ales în asociere cu alcoolul etilic şi/sau alte medicamente.

Simptome
Simptomele raportate după supradozaj includ modificări ale stării de conştienţă (de la somnolenţă până la comă), dar şi agitaţie, tulburări gastro-intestinale, cum sunt greaţa, vărsăturile şi diareea, tremor (uşor), hipertensiune arterială şi tahicardie. Au fost raportate modificări ale electrocardiogramei (prelungirea intervalului QT, bloc de ramură, prelungirea complexului QRS), tahicardie sinusală şi ventriculară, bradicardie, hipotensiune arterială, convulsii epileptice, vertij şi comă.

Tratament
Se asigură permeabilitatea căilor aeriene, oxigenarea şi ventilaţia.

Tratamentul constă în măsuri de reducere a absorbţiei (cum este lavajul gastric, dacă este instituit imediat după ingerarea unor cantităţi mari sau administrarea de cărbune activat în asociere cu sulfat de sodiu) şi este, prin urmare, simptomatic. Inducerea emezei nu este recomandată dacă există risc de aspiraţie. Ritmul cardiac şi semnele vitale trebuie atent monitorizate. Venlafaxina şi O-demetilvenlafaxina nu sunt eliminate prin dializă. Nu există antidot specific pentru velafaxină.

Interactiuni cu alte medicamente:

Inhibitorii MAO:

Reacţii adverse (dintre care unele severe) au fost raportate în cazurile în care tratamentul cu venlafaxină a fost început la scurt timp după întreruperea tratamentului cu inhibitori MAO şi în cazurile în care tratamentul cu inhibitori MAO a fost început la scurt timp după întreruperea tratamentului cu venlafaxină.

Aceste raportări au inclus: tremor, mioclonii, diaforeză, greaţă, vărsături, eritem facial tranzitoriu, ameţeli, hipertermie cu caracteristici asemănătoare sindromului neuroleptic malign, sindrom serotoninergic, convulsii şi deces.

În timpul utilizării concomitente de inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)/inhibitori MAO, au fost raportate următoarele reacţii: hipertermie, rigiditate, mioclonii, instabilitatea sistemului nervos vegetativ cu fluctuaţii rapide ale semnelor vitale, modificări ale statusului mintal (incluzând agitaţie extremă care progresează către delir şi comă) şi manifestări asemănătoare sindromului neuroleptic malign.

În faţa acestor reacţii şi a interacţiunilor severe (câteodată letale) care au fost raportate în timpul administrării concomitente – sau ca rezultat al utilizării imediat ulterioare – a unui inhibitor MAO sau a altor antidepresive cu proprietăţi farmacologice similare celor ale venlafaxinei, venlafaxina nu trebuie să fie administrată concomitent cu un inhibitor MAO sau la mai puţin de 14 zile după întreruperea administrării unui inhibitor MAO. Trebuie să treacă cel puţin 7 zile de la încetarea tratamentului cu venlafaxină înainte de începerea tratamentului cu un inhibitor MAO.

La începerea tratamentului cu venlafaxină după 14 zile de la administrarea unui inhibitor MAO, se recomandă iniţierea tratamentului cu o doză zilnică unică de 37,5 mg venlafaxină în primele câteva zile.

Recomandările de mai sus cu privire la intervalele specifice dintre întreruperea terapiei cu inhibitori MAO şi începerea tratamentului cu venlafaxină au la bază date privind inhibitorii MAO ireversibili. Intervalul de timp necesar de la întreruperea tratamentului cu moclobemidă (un inhibitor MAO reversibil) şi începerea administrării venlafaxinei poate fi mai mic 14 zile. Cu toate acestea, datorită riscului de reacţii adverse (descrise mai sus) asociate cu inhibitorii MAO, o perioadă adecvată de eliminare trebuie alocată la trecerea pacienţilor de la tratamentul cu moclobemidă la venlafaxină. La determinarea unei perioade adecvate de eliminare, trebuie luate în considerare proprietăţile farmacologice ale moclobemidei, precum şi evaluarea clinică a fiecărui pacient, efectuată de către medicul curant.

Substanţele active cu risc de declanşare a sindromului serotoninergic:
Datorită mecanismului de acţiune al venlafaxinei şi riscului de apariţie al sindromului serotoninergic, trebuie avută grijă deosebită ori de câte ori este necesară administrarea venlafaxinei în asociere cu substanţe care afectează neurotransmisia serotoninergică, de exemplu: triptani, inhibitorii selectivi ai MAO (moclobemidă, toloxatonă) linezolidă, ISRS sau litiu (vezi pct. 4.4).

Substanţele active cu risc de declanşare a sindromului neuroleptic malign:
Similar altor ISRS, venlafaxina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care se află deja în tratament cu antipsihotice, deoarece au fost raportate cazuri cu simptome sugestive de sindrom neuroleptic malign la administrarea acestei asocieri de medicamente (vezi pct. 4.4).

Medicamentele alfa şi beta simpatomimeticele:
Medicamentele alfa şi beta simpatomimeticele (adrenalina, noradrenalina, dopamina) utilizate în procedurile hemostatice administrate prin injectare subcutanată şi gingivală pot determina tulburări ale frecvenţei cardiace ventriculare, datorită creşterii excitabilităţii cardiace.

Venlafaxina în asociere cu medicamente alfa şi beta simpatomimetice administrate intravenos, poate determina hipertensiune arterială paroxistică cu posibile tulburări ale frecvenţei cardiace (prin inhibarea pătrunderii medicamentelor simpatomimetice în fibrele simpatice).

Hipericum perforatum:
Administrarea concomitentă a venlafaxinei cu preparate care conţin sunătoare (Hypericum perforatum) poate determina potenţarea activităţii serotoninergice, cu o incidenţă mai mare de apariţie a evenimentelor adverse.

Terapie electroconvulsivantă:
Există o experienţă clinică limitată privind utilizarea concomitentă a venlafaxinei cu TEC. Se recomandă prudenţă, deoarece a fost raportată prelungirea în timp a activităţii convulsivante în cazul utilizării concomitente cu antidepresive ISRS.

Alcool etilic:
Profilele farmacocinetice ale venlafaxinei, ODV şi etanolului nu au fost modificate când etanolul (0,5 g/kg o dată pe zi) a fost administrat la voluntarii sănătoşi. Nu s-a demonstrat că venlafaxina ar potenţa efectele alcoolului etilic de deprimare a performanţei psihomotorii sau mintale. Cu toate acestea, similar administrării altor substanţe cu acţiune la nivel SNC pacienţilor li se va recomanda evitarea consumului de alcool etilic în timpul tratamentului cu venlafaxină.

Anticoagulante:
Se recomandă prudenţă la utilizarea concomitentă a inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) cu medicamente anticoagulante (AINS, derivaţii ai acidului salicilic, ticlopidină) sau alte medicamente care pot creşte riscul de hemoragie. Se recomandă prudenţă în cazul administrării la pacienţii cu tulburări de coagulare.

Medicamente pentru reducerea greutăţii:
Nu a fost stabilită siguranţa şi eficacitatea tratamentului cu venlafaxină în asociere cu medicamente care scad greutatea corporală (inclusiv fentermina). Administrarea concomitentă a clorhidratului de venlafaxină şi a medicamentelor pentru reducerea greutăţii nu este recomandată. Clorhidratului de venlafaxină, în monoterapie sau asociere cu alte medicamente, nu este indicat pentru scăderea greutăţii.

Clozapină:
După administrarea de venlafaxină, au existat raportări cu privire la creşterea concentraţiei plasmatice a clozapinei, asociată, temporar, cu evenimente adverse cum sunt convulsiile.

Warfarină:
La pacienţii trataţi cu warfarină, după adăugarea la schema terapeutică a venlafaxinei, poate să apară potenţarea efectelor anticoagulante, incluzând creşterea timpului de protrombină (TP), a timpului parţial de tromboplastină sau a raportului internaţional normalizat (INR).

Litiu şi diazepam:
Proprietăţile farmacocinetice ale venlafaxinei şi ale O-demetilvenlafaxinei (ODV) nu s-au modificat când s-a administrat la subiecţii sănătoşi venlafaxină (administrată într-un regim de 50 mg la fiecare 8 ore) împreună cu diazepam (o doză unică de 10 mg) sau litiu (o doză unică de 600 mg). Administrarea de venlafaxină nu a modificat efectele psihomotorii sau psihometrice ale litiului.

S-au primit raportări cu privire la faptul că interacţiunea dintre venlafaxină şi litiu a determinat concentraţii plasmatice crescute ale litiului.

Cimetidină:
Cimetidina inhibă metabolizarea venlafaxinei la nivelul primului pasaj hepatic, dar nu a avut un efect evident asupra formării sau eliminării O-demetilvenlafaxinei (ODV), care este prezentă în cantităţi mult mai mari în circulaţia sistemică. Ajustarea dozelor nu pare a fi necesară în timpul administrării concomitente a venlafaxinei şi cimetidinei. La pacienţii vârstnici sau la cei cu tulburări hepatice, interacţiunea ar putea fi mai intensă şi se recomandă monitorizarea clinică la acei pacienţi la care venlafaxina este administrată concomitent cu cimetidina.

Risperidonă:
În timpul administrării concomitente a venlafaxinei şi a risperidonei, s-a constatat că venlafaxina a crescut ASC (+32%) a risperidonei şi a redus Cl/F (-38%), în timp ce ASC a 9-hidroxirisperidonei şi a fracţiunii active (risperidona şi 9-OH-ripseridona) nu au fost semnificativ modificate.

Indinavir:
Un studiu farmacocinetic cu indinavir a demonstrat o reducere cu 28% a ASC şi o reducere cu 36% a Cmax a indinavirului. Indinavirul nu a influenţat farmacocinetica venlafaxinei şi a ODV. Semnificaţia clinică a acestei interacţiuni nu este cunoscută.

Haloperidol:
Administrarea orală concomitentă de haloperidol, în condiţiile în care concentraţia venlafaxinei a atins starea de echilibru a determinat scăderea clearance-ului total al haloperidolului, având ca rezultat o creştere a ASC a haloperidoului. În plus, C max a haloperidolului a crescut când acesta a fost administrat concomitent cu venlafaxina, în timp ce valoarea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (t 1/2) a rămas nemodificată. Mecanismul care explică această observaţie este necunoscut.

Imipramină:
Imipramina inhibă parţial metabolizarea mediată de CYP2D6, prin care se formează metabolitul O-demetilvenlafaxină. Cu toate acestea, concentraţia totală a ambelor substanţe active (venlafaxina şi O-demetilvenlafaxina (ODV)) nu a fost influenţată de administrarea concomitentă cu imipramină şi, prin urmare, nu a fost necesară ajustarea dozelor. Proprietăţile farmacocinetice ale imipraminei şi 2-OH-imipraminei nu sunt influenţate de venlafaxină. Cu toate acestea, ASC, Cmax şi Cmin ale desipraminei au crescut cu aproximativ 35% în prezenţa venlafaxinei. A existat o creştere de 2,5 – 4,5 ori a ASC a 2-OH-desipraminei.

O evaluare retrospectivă a pacienţilor la care s-a administrat concomitent venlafaxină şi medicamente antihipertensive sau antidiabetice în studiile clinice, nu a furnizat date care să sugereze nicio incompatibilitate între tratamentul cu venlafaxină şi cel cu astfel de medicamente.

Nu există studii clinice care să evalueze efectul utilizării asociate de venlafaxină şi alte antidepresive.

Substanţe active care inhibă CYP2D6 şi CYP3A4:
Principalele căi de eliminare ale venlafaxinei sunt prin intermediul CYP2D6 şi CYP3A4. Venlafaxina este metabolizată în principal la nivel hepatic, prin intermediul izoenzimei CYP2D6 la metabolitul său activ O-demetilvenlafaxina (ODV) şi prin intermediul izoenzimei CYP3A3/4 la N-demetilvenlafaxină. Pe baza profilului farmacocinetic al venlafaxinei, la pacienţii la care se administrează concomitent un inhibitor al CYP2D6, se consideră că nu este necesară ajustarea dozei. Nu au fost studiate interacţiunile administrării concomitente a venlafaxinei cu inhibitorii CYP2D6 şi CYP3A4 (cele mai importante două căi de eliminare), Cu toate că CYP3A4 reprezintă o cale de metabolizare minoră a venlafaxinei faţă de calea CYP2D6, există posibilitatea unei interacţiuni medicamentoase semnificative clinic între metabolizarea mediată de inhibitorii CYP3A4 şi venlafaxină şi aceasta poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale venlafaxinei la persoanele cu deficit genetic de metabolizare prin intermediul CYP2D6 (7% din populaţia europeană). Prin urmare, inhibitorii puternici ai CYP3A4 (cum sunt ketoconazolul, eritromicina, cimetidina, verapamilul) sau asocierile de medicamente care inhibă atât CYP3A4 cât şi CYP2D6 trebuie administrate concomitent cu venlafaxina numai dacă au fost strict recomandate.

Un studiu de farmacocinetică a demonstrat creşterea valorilor ASC (+36%) la metabolizatorii rapizi prin CYP2D6, în timp ce la unii subiecţi, care erau metabolizatori lenţi prin CYP2D6, s-au determinat creşteri foarte mari ale ASC (de până la 200%).

Substanţe active care sunt metabolizate prin intermediul citocromului P450:
Studiile in vitro şi/sau in vivo indică faptul că venlafaxina este un inhibitor relativ slab al CYP2D6 şi că venlafaxina nu inhibă CYP1A2, CYP2C9 sau CYP3A4.

Legarea venlafaxinei şi a O-demetilvenlafaxinei de proteinele plasmatice este de 27%, respectiv 30%. Prin urmare, interacţiunile determinate de legarea de proteinele plasmatice a venlafaxinei şi a celui mai important metabolit sunt puţin probabile.

Sarcina si alaptarea:

Sarcina:
Nu există date adecvate privind utilizarea venlafaxinei la gravide. Utilizarea venlafaxinei în cursul unui număr limitat de sarcini nu a indicat un risc crescut de malformaţii congenitale sau alte reacţii adverse ale venlafaxinei asupra sarcinii sau fătului. Studiile efectuate la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). La om, riscul potenţial este necunoscut. Dacă venlafaxina a fost administrată în tratament de lungă durată până în momentul naşterii, trebuie luată în considerare posibilitatea apariţiei simptomelor de întrerupere la nou-născut. Venlafaxina nu trebuie administrată în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.

Alăptarea:
Venlafaxina şi metabolitul său activ sunt excretate în laptele matern. Nu se cunosc bine efectele acestui medicament asupra sugarului. Prin urmare, trebuie să fie luată decizia privind continuarea/întreruperea alăptării sau continuarea/întreruperea terapiei cu venlafaxină, luând în considerare beneficiile alăptării copilului şi beneficiul terapiei cu venlafaxină asupra mamei.

Prezentare ambalaj:

Capsule cu corp transparent şi capac de culoare galbenă care conţin pelete de culoare albă până la aproape albă.

20, 28, 30, 50, 56, 60, 98 şi 100 capsule ambalate în blistere (PVC/Al).
50 şi 100 capsule în flacon din PEÎD cu capac din PEÎD care se înfiletează şi un plic cu gel de siliciu (deshidratant).

Este posibil ca nu toate măsurile de ambalaj să fie comercializate.

Supradozaj:

Există rapoarte după punerea pe piaţă a medicamentului despre supradozajul letal cu venlafaxină, mai ales în asociere cu alcoolul etilic şi/sau alte medicamente.

Simptome
Simptomele raportate după supradozaj includ modificări ale stării de conştienţă (de la somnolenţă până la comă), dar şi agitaţie, tulburări gastro-intestinale, cum sunt greaţa, vărsăturile şi diareea, tremor (uşor), hipertensiune arterială şi tahicardie. Au fost raportate modificări ale electrocardiogramei (prelungirea intervalului QT, bloc de ramură, prelungirea complexului QRS), tahicardie sinusală şi ventriculară, bradicardie, hipotensiune arterială, convulsii epileptice, vertij şi comă.

Tratament
Se asigură permeabilitatea căilor aeriene, oxigenarea şi ventilaţia.

Tratamentul constă în măsuri de reducere a absorbţiei (cum este lavajul gastric, dacă este instituit imediat după ingerarea unor cantităţi mari sau administrarea de cărbune activat în asociere cu sulfat de sodiu) şi este, prin urmare, simptomatic. Inducerea emezei nu este recomandată dacă există risc de aspiraţie. Ritmul cardiac şi semnele vitale trebuie atent monitorizate. Venlafaxina şi O-demetilvenlafaxina nu sunt eliminate prin dializă. Nu există antidot specific pentru velafaxină.

Interactiuni cu alte medicamente:

Inhibitorii MAO:

Reacţii adverse (dintre care unele severe) au fost raportate în cazurile în care tratamentul cu venlafaxină a fost început la scurt timp după întreruperea tratamentului cu inhibitori MAO şi în cazurile în care tratamentul cu inhibitori MAO a fost început la scurt timp după întreruperea tratamentului cu venlafaxină.

Aceste raportări au inclus: tremor, mioclonii, diaforeză, greaţă, vărsături, eritem facial tranzitoriu, ameţeli, hipertermie cu caracteristici asemănătoare sindromului neuroleptic malign, sindrom serotoninergic, convulsii şi deces.

În timpul utilizării concomitente de inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)/inhibitori MAO, au fost raportate următoarele reacţii: hipertermie, rigiditate, mioclonii, instabilitatea sistemului nervos vegetativ cu fluctuaţii rapide ale semnelor vitale, modificări ale statusului mintal (incluzând agitaţie extremă care progresează către delir şi comă) şi manifestări asemănătoare sindromului neuroleptic malign.

În faţa acestor reacţii şi a interacţiunilor severe (câteodată letale) care au fost raportate în timpul administrării concomitente – sau ca rezultat al utilizării imediat ulterioare – a unui inhibitor MAO sau a altor antidepresive cu proprietăţi farmacologice similare celor ale venlafaxinei, venlafaxina nu trebuie să fie administrată concomitent cu un inhibitor MAO sau la mai puţin de 14 zile după întreruperea administrării unui inhibitor MAO. Trebuie să treacă cel puţin 7 zile de la încetarea tratamentului cu venlafaxină înainte de începerea tratamentului cu un inhibitor MAO.

La începerea tratamentului cu venlafaxină după 14 zile de la administrarea unui inhibitor MAO, se recomandă iniţierea tratamentului cu o doză zilnică unică de 37,5 mg venlafaxină în primele câteva zile.

Recomandările de mai sus cu privire la intervalele specifice dintre întreruperea terapiei cu inhibitori MAO şi începerea tratamentului cu venlafaxină au la bază date privind inhibitorii MAO ireversibili. Intervalul de timp necesar de la întreruperea tratamentului cu moclobemidă (un inhibitor MAO reversibil) şi începerea administrării venlafaxinei poate fi mai mic 14 zile. Cu toate acestea, datorită riscului de reacţii adverse (descrise mai sus) asociate cu inhibitorii MAO, o perioadă adecvată de eliminare trebuie alocată la trecerea pacienţilor de la tratamentul cu moclobemidă la venlafaxină. La determinarea unei perioade adecvate de eliminare, trebuie luate în considerare proprietăţile farmacologice ale moclobemidei, precum şi evaluarea clinică a fiecărui pacient, efectuată de către medicul curant.

Substanţele active cu risc de declanşare a sindromului serotoninergic:
Datorită mecanismului de acţiune al venlafaxinei şi riscului de apariţie al sindromului serotoninergic, trebuie avută grijă deosebită ori de câte ori este necesară administrarea venlafaxinei în asociere cu substanţe care afectează neurotransmisia serotoninergică, de exemplu: triptani, inhibitorii selectivi ai MAO (moclobemidă, toloxatonă) linezolidă, ISRS sau litiu (vezi pct. 4.4).

Substanţele active cu risc de declanşare a sindromului neuroleptic malign:
Similar altor ISRS, venlafaxina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care se află deja în tratament cu antipsihotice, deoarece au fost raportate cazuri cu simptome sugestive de sindrom neuroleptic malign la administrarea acestei asocieri de medicamente (vezi pct. 4.4).

Medicamentele alfa şi beta simpatomimeticele:
Medicamentele alfa şi beta simpatomimeticele (adrenalina, noradrenalina, dopamina) utilizate în procedurile hemostatice administrate prin injectare subcutanată şi gingivală pot determina tulburări ale frecvenţei cardiace ventriculare, datorită creşterii excitabilităţii cardiace.

Venlafaxina în asociere cu medicamente alfa şi beta simpatomimetice administrate intravenos, poate determina hipertensiune arterială paroxistică cu posibile tulburări ale frecvenţei cardiace (prin inhibarea pătrunderii medicamentelor simpatomimetice în fibrele simpatice).

Hipericum perforatum:
Administrarea concomitentă a venlafaxinei cu preparate care conţin sunătoare (Hypericum perforatum) poate determina potenţarea activităţii serotoninergice, cu o incidenţă mai mare de apariţie a evenimentelor adverse.

Terapie electroconvulsivantă:
Există o experienţă clinică limitată privind utilizarea concomitentă a venlafaxinei cu TEC. Se recomandă prudenţă, deoarece a fost raportată prelungirea în timp a activităţii convulsivante în cazul utilizării concomitente cu antidepresive ISRS.

Alcool etilic:
Profilele farmacocinetice ale venlafaxinei, ODV şi etanolului nu au fost modificate când etanolul (0,5 g/kg o dată pe zi) a fost administrat la voluntarii sănătoşi. Nu s-a demonstrat că venlafaxina ar potenţa efectele alcoolului etilic de deprimare a performanţei psihomotorii sau mintale. Cu toate acestea, similar administrării altor substanţe cu acţiune la nivel SNC pacienţilor li se va recomanda evitarea consumului de alcool etilic în timpul tratamentului cu venlafaxină.

Anticoagulante:
Se recomandă prudenţă la utilizarea concomitentă a inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) cu medicamente anticoagulante (AINS, derivaţii ai acidului salicilic, ticlopidină) sau alte medicamente care pot creşte riscul de hemoragie. Se recomandă prudenţă în cazul administrării la pacienţii cu tulburări de coagulare.

Medicamente pentru reducerea greutăţii:
Nu a fost stabilită siguranţa şi eficacitatea tratamentului cu venlafaxină în asociere cu medicamente care scad greutatea corporală (inclusiv fentermina). Administrarea concomitentă a clorhidratului de venlafaxină şi a medicamentelor pentru reducerea greutăţii nu este recomandată. Clorhidratului de venlafaxină, în monoterapie sau asociere cu alte medicamente, nu este indicat pentru scăderea greutăţii.

Clozapină:
După administrarea de venlafaxină, au existat raportări cu privire la creşterea concentraţiei plasmatice a clozapinei, asociată, temporar, cu evenimente adverse cum sunt convulsiile.

Warfarină:
La pacienţii trataţi cu warfarină, după adăugarea la schema terapeutică a venlafaxinei, poate să apară potenţarea efectelor anticoagulante, incluzând creşterea timpului de protrombină (TP), a timpului parţial de tromboplastină sau a raportului internaţional normalizat (INR).

Litiu şi diazepam:
Proprietăţile farmacocinetice ale venlafaxinei şi ale O-demetilvenlafaxinei (ODV) nu s-au modificat când s-a administrat la subiecţii sănătoşi venlafaxină (administrată într-un regim de 50 mg la fiecare 8 ore) împreună cu diazepam (o doză unică de 10 mg) sau litiu (o doză unică de 600 mg). Administrarea de venlafaxină nu a modificat efectele psihomotorii sau psihometrice ale litiului.

S-au primit raportări cu privire la faptul că interacţiunea dintre venlafaxină şi litiu a determinat concentraţii plasmatice crescute ale litiului.

Cimetidină:
Cimetidina inhibă metabolizarea venlafaxinei la nivelul primului pasaj hepatic, dar nu a avut un efect evident asupra formării sau eliminării O-demetilvenlafaxinei (ODV), care este prezentă în cantităţi mult mai mari în circulaţia sistemică. Ajustarea dozelor nu pare a fi necesară în timpul administrării concomitente a venlafaxinei şi cimetidinei. La pacienţii vârstnici sau la cei cu tulburări hepatice, interacţiunea ar putea fi mai intensă şi se recomandă monitorizarea clinică la acei pacienţi la care venlafaxina este administrată concomitent cu cimetidina.

Risperidonă:
În timpul administrării concomitente a venlafaxinei şi a risperidonei, s-a constatat că venlafaxina a crescut ASC (+32%) a risperidonei şi a redus Cl/F (-38%), în timp ce ASC a 9-hidroxirisperidonei şi a fracţiunii active (risperidona şi 9-OH-ripseridona) nu au fost semnificativ modificate.

Indinavir:
Un studiu farmacocinetic cu indinavir a demonstrat o reducere cu 28% a ASC şi o reducere cu 36% a Cmax a indinavirului. Indinavirul nu a influenţat farmacocinetica venlafaxinei şi a ODV. Semnificaţia clinică a acestei interacţiuni nu este cunoscută.

Haloperidol:
Administrarea orală concomitentă de haloperidol, în condiţiile în care concentraţia venlafaxinei a atins starea de echilibru a determinat scăderea clearance-ului total al haloperidolului, având ca rezultat o creştere a ASC a haloperidoului. În plus, C max a haloperidolului a crescut când acesta a fost administrat concomitent cu venlafaxina, în timp ce valoarea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (t 1/2) a rămas nemodificată. Mecanismul care explică această observaţie este necunoscut.

Imipramină:
Imipramina inhibă parţial metabolizarea mediată de CYP2D6, prin care se formează metabolitul O-demetilvenlafaxină. Cu toate acestea, concentraţia totală a ambelor substanţe active (venlafaxina şi O-demetilvenlafaxina (ODV)) nu a fost influenţată de administrarea concomitentă cu imipramină şi, prin urmare, nu a fost necesară ajustarea dozelor. Proprietăţile farmacocinetice ale imipraminei şi 2-OH-imipraminei nu sunt influenţate de venlafaxină. Cu toate acestea, ASC, Cmax şi Cmin ale desipraminei au crescut cu aproximativ 35% în prezenţa venlafaxinei. A existat o creştere de 2,5 – 4,5 ori a ASC a 2-OH-desipraminei.

O evaluare retrospectivă a pacienţilor la care s-a administrat concomitent venlafaxină şi medicamente antihipertensive sau antidiabetice în studiile clinice, nu a furnizat date care să sugereze nicio incompatibilitate între tratamentul cu venlafaxină şi cel cu astfel de medicamente.

Nu există studii clinice care să evalueze efectul utilizării asociate de venlafaxină şi alte antidepresive.

Substanţe active care inhibă CYP2D6 şi CYP3A4:
Principalele căi de eliminare ale venlafaxinei sunt prin intermediul CYP2D6 şi CYP3A4. Venlafaxina este metabolizată în principal la nivel hepatic, prin intermediul izoenzimei CYP2D6 la metabolitul său activ O-demetilvenlafaxina (ODV) şi prin intermediul izoenzimei CYP3A3/4 la N-demetilvenlafaxină. Pe baza profilului farmacocinetic al venlafaxinei, la pacienţii la care se administrează concomitent un inhibitor al CYP2D6, se consideră că nu este necesară ajustarea dozei. Nu au fost studiate interacţiunile administrării concomitente a venlafaxinei cu inhibitorii CYP2D6 şi CYP3A4 (cele mai importante două căi de eliminare), Cu toate că CYP3A4 reprezintă o cale de metabolizare minoră a venlafaxinei faţă de calea CYP2D6, există posibilitatea unei interacţiuni medicamentoase semnificative clinic între metabolizarea mediată de inhibitorii CYP3A4 şi venlafaxină şi aceasta poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale venlafaxinei la persoanele cu deficit genetic de metabolizare prin intermediul CYP2D6 (7% din populaţia europeană). Prin urmare, inhibitorii puternici ai CYP3A4 (cum sunt ketoconazolul, eritromicina, cimetidina, verapamilul) sau asocierile de medicamente care inhibă atât CYP3A4 cât şi CYP2D6 trebuie administrate concomitent cu venlafaxina numai dacă au fost strict recomandate.

Un studiu de farmacocinetică a demonstrat creşterea valorilor ASC (+36%) la metabolizatorii rapizi prin CYP2D6, în timp ce la unii subiecţi, care erau metabolizatori lenţi prin CYP2D6, s-au determinat creşteri foarte mari ale ASC (de până la 200%).

Substanţe active care sunt metabolizate prin intermediul citocromului P450:
Studiile in vitro şi/sau in vivo indică faptul că venlafaxina este un inhibitor relativ slab al CYP2D6 şi că venlafaxina nu inhibă CYP1A2, CYP2C9 sau CYP3A4.

Legarea venlafaxinei şi a O-demetilvenlafaxinei de proteinele plasmatice este de 27%, respectiv 30%. Prin urmare, interacţiunile determinate de legarea de proteinele plasmatice a venlafaxinei şi a celui mai important metabolit sunt puţin probabile.

Sarcina si alaptarea:

Sarcina:
Nu există date adecvate privind utilizarea venlafaxinei la gravide. Utilizarea venlafaxinei în cursul unui număr limitat de sarcini nu a indicat un risc crescut de malformaţii congenitale sau alte reacţii adverse ale venlafaxinei asupra sarcinii sau fătului. Studiile efectuate la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). La om, riscul potenţial este necunoscut. Dacă venlafaxina a fost administrată în tratament de lungă durată până în momentul naşterii, trebuie luată în considerare posibilitatea apariţiei simptomelor de întrerupere la nou-născut. Venlafaxina nu trebuie administrată în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.

Alăptarea:
Venlafaxina şi metabolitul său activ sunt excretate în laptele matern. Nu se cunosc bine efectele acestui medicament asupra sugarului. Prin urmare, trebuie să fie luată decizia privind continuarea/întreruperea alăptării sau continuarea/întreruperea terapiei cu venlafaxină, luând în considerare beneficiile alăptării copilului şi beneficiul terapiei cu venlafaxină asupra mamei.

Prezentare ambalaj:

Capsule cu corp transparent şi capac de culoare galbenă care conţin pelete de culoare albă până la aproape albă x30 cps.

Scrieţi o recenzie

FOBILESS 75 mg X 30 CAPS. ELIB. PREL. 75mg GEROT

Fobiless este un antidepresiv care face parte dintr-un grup de medicamente denumite inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei (INRS). Acest grup de medicamente este utilizat pentru a trata depresia şi alte afecţiuni, cum sunt tulburările anxioase.

Scrieţi o recenzie

Intrebări despre produs

Pune o intrebare

30 alte produse în aceeași categorie:

No products

Nu ai ales Shipping
0,00 lei Total

Vezi coşul