NASIC X 1 SPRAY NAZ.
Nasic este folosit pentru decongestionarea nazală în cazul rinitelor şi pentru vindecarea pielii şi a leziunilor mucoaselor, pentru ameliorarea rinitelor vasomotorii şi pentru tratamentul respiraţiei nazale după chirurgia nazală.
Substanţa activă xilometazolina are activitate vasoconstrictoare, decongestionând astfel mucoasele nazale.Cea de-a doua substanţă activă, dexpantenol este un derivat al acidului pantotenic, o vitamină ce permite vindecarea rănilor şi protejează membranele mucoasei. Nasic este folosit pentru decongestionarea nazală în cazul rinitelor şi pentru vindecarea pielii şi a leziunilor mucoaselor, pentru ameliorarea rinitelor vasomotorii şi pentru tratamentul respiraţiei nazale după chirurgia nazală.
Ce conţine Nasic spray nazal, soluţie
Substanţele active sunt: clorhidratul de xilometazolină 0,1 % şi dexpantenolul 5%.
100 ml soluţie conţine clorhidrat de xilometazolină 0,10 g şi dexpantenol 5 g.
Un puf de 0,1 ml soluţie (echivalentul a 0,10 g) conţine 0,1 mg clorhidrat de xilometazolină şi 5 mg dexpantenol.
Celelalte componente sunt: clorură de benzalconiu (sub formă de soluţie 50%), dihidrogenofosfat de potasiu, hidrogenofosfat de disodiu dodecahidrat, apă purificată.
Nu utilizaţi Nasic spray nazal, soluţie
- dacă sunteţi hipersensitiv (alergic) la xilometazolină sau dexpantenol sau la oricare dintre excipienţi;
- dacă suferiţi de o inflamaţie uscată, cu cruste, a mucoasei nazale (rhinitis sicca);
- după extirparea chirurgicală a glandei pineale prin nas (hipo-fizectomie transsfenoidală) sau alte proceduri operatorii la care este expusă membrana cerebrală;
- la copii mici şi copii sub 6 ani.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Nasic spray nazal, soluţie
- dacă luaţi inhibitori de monoamin-oxidază (inhibitori MAO) sau alte medicamente cu potenţial mare de ridicare a tensiunii arteriale;
- dacă aveţi presiune intra-oculară ridicată, în special glaucom cu unghi închis;
- dacă suferiţi de boli cardiovasculare severe (de exemplu boala coronariană tensiune arterială ridicată (hipertensiune));
- dacă aveţi tumoră suprarenaliană (feocromocitom);
- dacă suferiţi de boli metabolice (de exemplu glanda tiroidă supra-activă (hipertiroidism), diabet);
- dacă suferiţi de boala metabolică denumită porfirie;
- dacă suferiţi de hiperplazie de prostată.
Utilizarea Nasic în rinita cronică se poate face numai sub supraveghere medicală datorită pericolului de afectare a mucoasei nazale.
Copii cu vârsta peste 6 ani
În cazul copiilor trebuie evitată utilizarea de lungă durată şi supradozajul. Utilizarea de doze mai mari trebuie să se facă sub supraveghere medicală.
Nasic are o concentraţie destinată adulţilor şi copiilor cu vârsta peste 6 ani şi, ca urmare, nu este recomandată copiilor mici şi copiilor sub 6 ani. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 6 ani sunt disponibile spray-uri nazale de concentraţii mai mici.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Nasic nu trebuie utilizat în timpul sarcinii deoarece nu există date suficiente privind administrarea de clorhidrat de xilometazolină la gravide.
Nasic nu trebuie utilizat de mamele care alăptează deoarece nu se cunoaşte dacă clorhidratul de xilometazolina este excretat în laptele matern.
Informaţii importante privind unele componente ale Nasic spray nazal, soluţie
Nasic conţine clorură de benzalconiu şi, ca urmare, nu trebuie utilizat de pacienţi cu hipersesibilitate cunoscută la acest excipient.
Clorura de benzalconiu poate provoca iritarea mucoasei nazale.
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă nu vă simţiţi bine în timp ce utilizaţi Nasic.
CUM SĂ UTILIZAŢI Nasic spray nazal, soluţie
Utilizaţi întotdeauna Nasic exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Mod de administrare: Uz nazal
Înlăturaţi capacul protector lung. Deşurubaţi capacul de la sticla şi ataşaţi dispozitivul spray. Apoi înlăturaţi capacul protector de la dispozitivul spray. Înainte de utilizarea pentru prima oară a spray-ului nazal, pompaţi de câteva ori până la apariţia unei ceţi fine.
Introduceţi capul dispozitivului spray cât de adânc posibil în fiecare nară şi pompaţi o dată. După utilizare ştergeţi capul dispozitivului din motive igienice şi puneţi capacul protector. Odată ce dispozitivul spray de dozare a început a fi utilizat, spray-urile ulterioare vor fi eliberate imediat.
Dozaj
Dacă nu este altfel prescris de către medic, doza de Nasic pentru adulţi şi copii cu vârste peste 6 ani este de 1 puf în fiecare nară, de maxim 3 ori pe zi, (după necesităţi) ţinând flaconul vertical şi inhalând pe nas în timp ce acţionaţi spray-ul. Dozarea depinde de sensibilitatea individuală şi de răspunsul clinic.
Durata administrării
Nu utilizaţi Nasic mai mult de 7 zile, cu excepţia cazului când medicul vă recomandă acest lucru. Este necesară o pauză de câteva zile înainte de a-l reutiliza.
Întotdeauna trebuie consultat medicul în ceea ce priveşte durata tratamentului la copii.
Utilizarea prelungită sau frecventă a Nasic poate duce la inflamarea cronică şi, eventual, la atrofia mucoasei nazale.
Pacienţii cu presiune intraoculară crescută (glaucom, glaucom cu unghi închis în special), trebuie să consulte medicul înainte de utilizarea Nasic.
Dacă vi se pare că efectul nasic este prea puternic sau prea slab, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.
PREZENTARE: 10ml