De ce plang bebelusii

Plansetele sugarului constituie unul din primele motive ale unui consult in primele luni de viata ale unui copil. Dintotdeauna, parintii au incercat sa afle un raspuns la aceste plansete, pe care medicii  nu reusesc sa le explice. Dr Gisèle Gremmo-Feger a declarat ca „cele mai multe excesive nu au o cauza medicala identificata, iar pediatrii le atribuie adesea colicilor sau refluxului gastro-esofagian. In realitate, mai putin 5% din plansetele sugarilor sunt  cauzate de o patologie reala.

Conform studiilor pediatrice, 10 pana la 30% din sugari plang in mod excesiv – cel putina asa considera parintii lor. Plansetele, mai mult sau mai putin consolabile, survin de obicei din a doua saptamana de viata, culminand  in saptamanile 6 – 8, cand o patrime din sugari plang peste 200 de minute pe zi.  Plansetele se atenueaza ulterior si dispar in jurul varstei de 5 luni, fara consecinte asupra dezvoltarii copilului. Philippe Grandsenne, pediatru, da asigurari parintilor ca aceste episoade corespund unei faze normale in dezvoltarea copilului.

 De multe ori disperati, parintii incearca tot felul de metode pentru ca bebelusul lor sa se opreasca din plans:  leganat, plimbari cu masina, in brate  sau in carut. Alti parinti, dimpotriva, isi lasa copilul sa planga, sperand ca se va calma singur. Unii pediatri recomanda mamicilor sa-si obisnuiasca bebelusul sa se consoleze singura si sa nu intervina prea repede.

La mijlocul anilor 90, pediatrul american Richard Ferber a dezvoltat o metoda „dura”, ce a devenit foarte populara. Pediatrul urmarea rezolvarea problemelor legate de somnul bebelusului peste patru luni, recomandand ca acesta sa fie lasat in patut sa planga, fara a fi  luat in brate, dar parintele sa vina in mod regulat la el pentru a-l consola. Acest mod de a gestiona problema somnului este totusi contestata de medicii care acuza impactul metodei asupra relatiei pe care o dezvolta bebelusul cu anturajul. Dr Gisèle Gremmo-Feger considera ca „plansetul copilului reprezinta un semnal, o sirena biolgica a carei functie principala este sa atraga atentia si sa creeze legaturi de atasament”.

Un studiu realizat in Noua Zeelanda, publicat in revista Early Human Development, indica de altfel  limitele acestei abordari de „a lasa copilul sa planga”. Timp de 5 zile, cercetatorii au evaluat nivelurile de cortizol (hormonul stresului) din saliva bebelusilor care au luat parte la un program pentru educarea somnului inspirat de metoda Ferver. De asemenea, nivelurile aceluiasi hormon au fost  testate si la mame. Sugarii aveau intre 4 si 10 luni si trebuiau sa adoarma fara ajutor, fiind vizitati regulat doar de o infirmiera. Intr-o camera alaturata, mama putea sa auda bebelusul cand plangea, dar nu putea interveni.

In prima zi a programului, majoritatea bebelusilor a plans cel putin 20 de minute. O crestere a nivelului de cortizol, simptom al stresului, a fost constatata atat la copil cat si la mama. In a treia zi, bebelusii au incetat sa mai planga, dar nivelurile de cortizol au ramas ridicate, ceea ce sugereaza faptul ca erau in continuare stresati, dar au incetat sa se manifeste. Mamele, vizibil usurate de aceasta schimbare,  au inregistrat  o scadere  a nivelurilor hormonului de stres. Faptul ca bebelusul se opreste din plans nu inseamna neaparat ca el e si consolat. Autorii studiului sunt de parere ca sugarii nu stiu inca sa gestioneze angoasa provocata de separare.

 

"
Scrie pe 2012-08-29 de Le Figaro Ingrijirea copilului 0

Scrie un comentariuRaspunde

Prev
Next

No products

Nu ai ales Shipping
0,00 lei Total

Vezi coşul